Diseminarea rezultatelor Proiectului de transfer tehnologic ”Perfecționarea și implementarea tehnologiilor de producere și prelucrare a semințelor culturilor de sorg în contextul schimbărilor climatice”

.

.

Diseminarea rezultatelor Proiectului de transfer tehnologic ”Perfecționarea și implementarea tehnologiilor de producere și prelucrare a semințelor culturilor de sorg în contextul schimbărilor climatice”

La 13-14 august 2026, în localitatea Hâncești, Federația fermierilor din Republica Moldova a organizat și realizat în colaborare cu Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM și Institutul Național al Sorgului seminarul cu tematica: “Tehnologia de cultivare a sorgului și procesarea acestei culturi după recoltare în vederea producerii furajelor, siropului și surselor regenerabile de energie”. Evenimentul  a reunit specialiști, reprezentanți ai producătorilor de lapte de bovine și agricultură din raionul Hâncești pentru a discuta despre cele mai noi practici de  alimentare a bovinelor și extindere a suprafețelor cultivate cu sorg.

Lucrările seminarului  a fost deschise de către reprezentantul Federației fermierilor din Republica Moldova dl Ion Sîrbu, în discursul cărei a menționat despre numărul impunător al agenților economici ce activează în raionul Hâncești. La seminar au participat circa 35 agenți economici.

Cuvânt de salut a  avut și Domnul Efim Moraru, Șef interimar al  Direcției  Agricultură al Consiliului Raional  Hâncești.

Domnul Afanasiev Veaceslav a prezentat un raport detaliat despre tehnologia de cultivare a sorgului zaharat, în deosebi a hibrizilor de sorg zaharat SAȘM1 și SAȘM2, creați în cadrul  Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM. S-au accentuat importanța și beneficiile utilizării sorgului zaharat în silozurile combinate cu porumbul pentru alimentarea bovinelor. De asemenea raportorul a  menționat importanța și necesitatea extinderii suprafețelor cultivate cu sorg, fiind o plantă rezistență la arșiță și temperaturi înalte. Fermierii au fost cointeresați de cultura sorgului zaharat și au fost solicitări de achiziționare a semințelor pentru producerea silozului utilizat în hrana bovinelor.

În final s-a realizat o totalizare a lucrărilor seminarului, la care participanții au accentuat necesitatea realizării și a altor seminare de acest tip în cadrul cărora sunt obținute informații foarte utile pentru dezvoltarea ramurii vităritului și agriculturii.

Participanții la seminar au avut posibilitatea de a vizita lotul cultivat cu hibridul de sorg zaharat SAȘM1, care este amplasat pe terenurile agricole ”TEHNOȘTEL CAR” S.R.L. în preajma r. Hâncești. La momentul vizitei plantele au atins înălțimea de aproximativ 3-3,5 m, ceea ce demonstrează beneficiile sorgului zaharat în obținerea silozului calitativ pentru alimentarea bovinelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *